sept.
18
Marcajele rutiere nu sunt vopsea pe asfalt. Sunt infrastructură de siguranță
18 septembrie | Ziua 3/7 din seria Civitera „Mobilitate pentru oameni. Comunități mai sigure.”
Ieri am vorbit despre viteză.
Despre diferența dintre câteva secunde „câștigate” și consecințele pe care o viteză prea mare le poate avea atunci când apare o situație neprevăzută.
Astăzi mergem cu un pas mai departe.
Pentru ca un șofer să poată circula corect, trebuie să știe unde este banda lui, unde poate depăși, unde trebuie să oprească, unde traversează pietonii și cum se modifică traseul în fața lui.
Cu alte cuvinte, drumul trebuie să comunice.
Iar una dintre principalele limbi prin care drumul comunică sunt marcajele rutiere.
Când acestea lipsesc, sunt șterse sau devin aproape invizibile, participantul la trafic este obligat să completeze informația prin presupuneri.
Iar în trafic, presupunerile pot costa.
Marcajele nu sunt elemente decorative
Uneori tratăm marcarea unui drum ca pe ultima operațiune cosmetică după asfaltare.
S-a turnat asfaltul.
S-a dat drumul circulației.
„Mai facem și marcajele.”
Numai că marcajele fac parte din sistemul de semnalizare rutieră.
Legislația românească include explicit ca marcaje:
- liniile care separă sensurile de circulație;
- liniile care separă benzile pe același sens;
- delimitarea părții carosabile;
- liniile de oprire;
- marcajele pentru cedarea trecerii;
- trecerile pentru pietoni;
- traversările pentru bicicliști;
- marcajele de ghidare;
- marcajele pentru stații de transport public;
- săgețile și inscripțiile aplicate pe carosabil.
Nu vorbim, deci, despre „niște dungi albe”.
Vorbim despre informația de care participanții la trafic au nevoie pentru a lua decizii corecte în câteva secunde.
Legea este destul de clară
Codul rutier stabilește că administratorul drumului este obligat, cu avizul poliției rutiere, să aplice marcajele conform standardelor în vigoare și să le mențină în stare corespunzătoare.
Tot legislația prevede că mijloacele de semnalizare trebuie realizate și întreținute astfel încât să poată fi observate cu ușurință și de la o distanță adecvată, atât ziua, cât și noaptea.
Modificările legislative introduse în 2024 au întărit aceste obligații. Administratorii trebuie să asigure instalarea, întreținerea și verificarea calității semnalizării, iar în situațiile prevăzute de reglementări sunt obligatorii și marcaje rezonatoare sau alte dispozitive de calmare a traficului înaintea unor intrări în localități, treceri pentru pietoni, treceri la nivel cu calea ferată ori zone cu risc ridicat de accidente.
Așadar, întrebarea nu este doar:
„Există marcajul?”
Ci și:
„Mai poate fi văzut atunci când chiar avem nevoie de el?”
Un marcaj care există doar pe hârtie nu protejează pe nimeni
O trecere de pietoni poate figura perfect într-un inventar.
Poate exista în avize.
Poate apărea pe Google Maps.
Dar dacă dungile sunt atât de șterse încât șoferul le observă în ultimul moment, funcția sa de siguranță este serios diminuată.
Același lucru este valabil pentru:
- liniile de separare a sensurilor;
- benzile de circulație;
- marginile carosabilului;
- zonele de preselecție;
- marcajele din intersecții;
- benzile de decelerare;
- marcajele care ghidează intrarea sau ieșirea dintr-o zonă laterală.
Comisia Europeană arată, în metodologia sa pentru evaluarea siguranței rețelelor rutiere, că delimitarea slabă are un efect negativ asupra siguranței, că prezența marcajelor care delimitează benzile îmbunătățește siguranța și că marcajele mai vizibile și cu retroreflexie mai bună oferă rezultate superioare.
Noaptea și ploaia schimbă complet problema
Un marcaj care pare acceptabil într-o după-amiază însorită poate deveni aproape invizibil într-o noapte ploioasă.
Proiectul european RAINVISION a analizat tocmai influența vizibilității marcajelor asupra comportamentului șoferilor în condiții de noapte, carosabil umed și ploaie și pornește de la concluzia cercetărilor anterioare că vizibilitatea nocturnă a marcajelor este un element important pentru confortul și siguranța conducerii.
European Transport Safety Council atrage atenția că marcajele trebuie să fie clare, vizibile și bine întreținute, iar vizibilitatea lor devine și mai importantă pe carosabil ud, când reflexia apei poate face marcajele convenționale mult mai dificil de observat.
Cu alte cuvinte:
marcajul trebuie evaluat în condițiile în care este cel mai greu de văzut, nu în cele în care arată cel mai bine.
Trecerile de pietoni: locul unde problema devine critică
O trecere de pietoni nu este doar o serie de dreptunghiuri albe.
Este locul în care două categorii de participanți la trafic cu niveluri complet diferite de protecție ajung să folosească același spațiu.
Șoferul are caroserie, centură, airbag și sisteme de siguranță.
Pietonul nu are nimic din toate acestea.
De aceea, vizibilitatea trecerii, semnalizarea, iluminarea, viteza și distanța de la care aceasta poate fi observată trebuie tratate împreună.
Iar în apropierea școlilor standardul de toleranță ar trebui să fie și mai ridicat.
Un copil nu estimează întotdeauna viteza și distanța la fel ca un adult.
Nu putem compensa această vulnerabilitate spunându-i doar:
„Să fie atent.”
Și infrastructura trebuie să îl protejeze.
Pentru Civitera, subiectul nu este unul teoretic
Am semnalat deja autorităților situații în care marcajele rutiere din Balotești, inclusiv cele din apropierea unităților de învățământ, necesitau intervenții.
Este greu să vorbești despre campanii de conștientizare pentru șoferi și despre siguranța elevilor dacă primul element fizic care ar trebui să le arate șoferilor unde traversează acei elevi este greu vizibil.
Prevenția începe cu lucrurile elementare.
O trecere trebuie să fie vizibilă.
O bandă trebuie să poată fi identificată.
Un șofer trebuie să înțeleagă din timp traseul pe care îl are de urmat.
Și nu după ce a ajuns deja în situația periculoasă.
Liniile continue și discontinue nu sunt puse după inspirație
Marcajul longitudinal transmite informații foarte concrete.
Linia discontinuă permite, în condițiile regulilor aplicabile, schimbarea benzii sau trecerea peste marcaj.
Linia continuă interzice încălcarea acesteia. Regulamentul rutier impune administratorului drumului aplicarea, după caz, a liniilor continue sau discontinue pentru separarea sensurilor și benzilor de circulație.
Asta înseamnă că, în apropierea unor intersecții, curbe, accesuri în cartiere sau alte zone mai riscante, trebuie analizată corect configurația circulației.
Nu există o regulă universală conform căreia orice intrare într-un cartier trebuie precedată obligatoriu de o anumită linie continuă.
Dar acolo unde vizibilitatea, geometria drumului, viteza sau conflictul dintre fluxuri impun restricționarea unor manevre, marcajele trebuie stabilite prin proiectare și avizare corespunzătoare.
Problema apare atunci când amenajarea rutieră nu ține pasul cu dezvoltarea localității.
Unde ieri exista o ieșire rar utilizată, astăzi pot exista sute de locuințe și mii de deplasări zilnice.
Drumul însă poate să fi rămas aproape neschimbat.
Banda de decelerare nu este un moft
Aceeași logică este valabilă pentru benzile de decelerare.
Atunci când configurația drumului justifică existența lor, ele permit separarea vehiculului care încetinește pentru a părăsi fluxul principal de cel care continuă deplasarea.
Dar banda trebuie:
- proiectată corect;
- dimensionată corect;
- semnalizată;
- delimitată prin marcaje vizibile.
O bandă care există fizic, dar al cărei marcaj a dispărut, transmite incomplet informația de care șoferul are nevoie.
Infrastructura funcționează ca un sistem.
Nu este suficient să construim bucăți separate.
Cine trebuie să refacă marcajele?
Aici apare frecvent o confuzie.
Nu orice drum dintr-o localitate aparține automat primăriei.
Regimul juridic diferă în funcție de categoria drumului.
În linii generale, drumurile de interes național sunt administrate prin structurile Ministerului Transporturilor, drumurile județene sunt administrate de consiliile județene, iar drumurile de interes local de consiliile locale, cu anumite excepții și situații speciale prevăzute de lege.
De aceea, înainte să sesizăm o problemă, este util să știm cine administrează efectiv sectorul de drum.
Dar acest sistem administrativ nu ar trebui să devină scuza clasică:
„Nu este la noi.”
Cetățeanul nu ar trebui să fie obligat să facă investigații administrative timp de săptămâni pentru a afla cine trebuie să revopsească o trecere de pietoni.
Instituțiile ar trebui să colaboreze și să direcționeze rapid sesizările către autoritatea competentă.
Și Poliția Rutieră are un rol
Marcajele și celelalte mijloace de semnalizare nu se instalează arbitrar.
Codul rutier prevede avizul Poliției Rutiere, iar după instalare administratorul drumului și poliția trebuie să verifice dacă acestea corespund avizului acordat.
Această relație este importantă.
Administratorul întreține infrastructura.
Poliția Rutieră are perspectiva siguranței și reglementării circulației.
Într-un sistem care funcționează bine, cele două instituții nu ar trebui să aștepte tragedia pentru a discuta între ele.
De ce ajungem totuși la marcaje aproape invizibile?
Problema nu este întotdeauna lipsa totală a lucrărilor.
De multe ori problema este întreținerea.
Marcajul este refăcut.
Trece un sezon.
Apare uzura.
Trec vehicule grele.
Vin ploaia, zăpada, materialele antiderapante și ciclurile îngheț-dezgheț.
Vizibilitatea scade.
Dacă nu există o verificare periodică și o intervenție înainte ca marcajul să devină inutil, ajungem la situația cunoscută:
tehnic există. Practic aproape că nu se mai vede.
Legislația nu cere însă doar aplicarea marcajelor.
Cere și întreținerea și verificarea calității lor.
Ce ar trebui făcut?
Nu avem nevoie de o invenție spectaculoasă.
Avem nevoie de administrarea serioasă a lucrurilor de bază.
1. Inventarierea periodică a marcajelor
Nu doar după reclamații.
Administratorii ar trebui să știe în permanență care sectoare necesită refacere.
2. Prioritate pentru zonele vulnerabile
Școli.
Grădinițe.
Treceri de pietoni.
Intersecții.
Stații de transport public.
Zone cu accidente frecvente.
3. Verificare și noaptea
Un marcaj nu poate fi considerat suficient de bun doar pentru că se vede la prânz.
Trebuie verificată inclusiv vizibilitatea nocturnă și comportamentul pe carosabil umed.
4. Corelarea marcajelor cu dezvoltarea localităților
Dacă apare un cartier nou, un supermarket, o școală, o zonă rezidențială sau un flux suplimentar important de trafic, trebuie reevaluată și organizarea circulației.
5. Mai multă transparență
Ar fi util ca administratorii drumurilor să publice programele de întreținere și refacere a marcajelor.
Cetățeanul ar putea vedea:
ce urmează să fie refăcut;
când;
cine este responsabil;
și în ce stadiu se află lucrarea.
6. Sesizări civice tratate ca instrument de prevenție
Un cetățean care semnalează o trecere ștearsă nu „deranjează administrația”.
Poate semnala o problemă înainte ca aceasta să contribuie la un accident.
Cea mai ieftină infrastructură poate fi uneori și una dintre cele mai importante
Comparativ cu construirea unui drum nou, a unui pod sau a unui pasaj, refacerea unui marcaj rutier este o intervenție relativ simplă.
Tocmai de aceea este greu de acceptat ca asemenea probleme să rămână luni întregi nerezolvate.
Siguranța rutieră nu înseamnă doar proiecte de sute de milioane de euro.
Înseamnă și:
- o linie vizibilă;
- o trecere bine marcată;
- o săgeată care îți spune din timp unde trebuie să te încadrezi;
- un STOP pe care îl vezi;
- o bandă pe care o poți urmări într-o noapte ploioasă.
Lucruri mici.
Cu efecte foarte mari.
Un drum trebuie să îți spună ce ai de făcut
Într-o infrastructură bine proiectată, participantul la trafic nu ar trebui să fie obligat să ghicească.
Drumul trebuie să comunice permanent:
aici este banda ta;
aici nu depășești;
aici încetinești;
aici traversează oameni;
aici te încadrezi;
aici te oprești.
Când această informație dispare de pe asfalt, dispare o parte din infrastructura de siguranță.
De aceea, poate că mesajul acestei zile este foarte simplu:
Marcajele rutiere nu sunt vopsea pe asfalt.
Sunt infrastructură de siguranță.
Și întreținerea lor nu este opțională.
Ziua 3/7 – Mobilitate pentru oameni
Săptămâna Europeană a Mobilității vorbește despre dreptul oamenilor de a se deplasa în condiții sigure și accesibile.
Un drum pe care marcajele sunt șterse, incomplete sau contradictorii nu este doar un drum neîngrijit.
Este un drum care îi cere participantului la trafic să compenseze prin intuiție ceea ce infrastructura nu mai comunică.
Iar siguranța nu ar trebui construită pe intuiție.
Mobilitate pentru oameni. Localități mai sigure.
Mâine, în Ziua 4/7:
Unde merg oamenii când nu există trotuar? Vorbim despre lipsa trotuarelor, pistelor pentru biciclete, alveolelor și stațiilor sigure pentru transportul public — și despre ce înseamnă mobilitatea atunci când infrastructura îl împinge pe om direct în carosabil.