sept.

27

Ateliere de teatru în Baloteşti

Visezi să urci pe scenă şi să cucereşti publicul ? Atunci, locul tău este printre noi. Vino la modulul nostru de teatru şi succesul îţi este garantat.

Ce facem?

La fiecare modul, cu ocazia primei întâlniri, vei afla noţiuni generale despre teatru. Despre dicţie, mişcare, improvizaţie, stări şi, totodată, vom alege un scenariu. Îl trecem în revistă şi stabilim distribuţia. Un rol va fi chiar al tău, îţi vine să crezi? Apoi, cu fiecare şedinţă în parte, vom construi, scenă cu scenă, un spectacol adevărat. Ultima şedinţă din fiecare modul vă fi o repetiţie generală chiar în sala de teatru. Sala în care, atenţie, vom susţine o reprezentaţie cu public. Da, da! Ai înţeles bine! La finalul modulului vom juca spectacolul nostru ca nişte adevăraţi profesionişti: pe scenă. Cu costume impresionante, cu personal tehnic la sunet şi lumini, cu public şi, bineînţeles, cu aplauze furtunoase. Şi, pe lângă aplauze, vei primi şi diplomă de participare, evident. Aşadar, nu mai sta pe gânduri! Rolul tău e pus de-o parte, te aşteaptă !

Când şi cât durează? Care este primul spectacol ?

Modulul se desfăşoară pe durata a 10 întâlniri de câte 2 ore fiecare, o dată pe săptămână. Începem pe data de 12 octombrie şi încheiem pe 14 decembrie. Spectacolul acestui modul se numeşte Gașca lui Moș Crăciun. Este absolut minunat dar să ştii că nu îţi spun mai multe. E surpriză!

Cine poate participa?

Pot participa toţi copiii că vârste cuprinse între 6 şi 13 ani.

De ce să participi?

Teatrul este o artă atât de complexă încât ne poate ajuta să ne dezvoltăm frumos, din multe puncte de vedere. Devenim dezinvolţi, sociabili, adoptăm o dicţie bună, învăţăm să improvizăm, să cunoaştem şi să încercăm stări diferite. Să ne mişcăm liber şi să folosim limbajul corpului, să fim creativi. Să căpătăm încredere în noi şi să facem diferenţa între real şi imaginar. Totodată, teatrul te va face să îţi placă să citeşti. Asta dacă nu cumva deja îţi place acest lucru.

Cum mă înscriu? Care este costul modulului ?

Înscrierile se pot face folosind formularul de înscriere de pe site-ul Civitera. Participarea la modul se face în baza unei donaţii de 1000 lei către Asociaţia Civitera, în contul RO51BTRLRONCRT0606398701. Donaţiile se vor face în 2 tranşe, una de 500 lei după primele 2 şedinţe din modul şi încă 500 lei la finalul modulului, înainte de reprezentaţia finală de pe scena sălii Gloria din Bucureşti.

Visezi sa urci pe scena si sa cuceresti publicul ? Atunci, locul tau este printre noi. Vino la modulul nostru de teatru.

Cum cine vor lucra copiii ?

Modulele de teatru se vor desfăşura sub îndrumarea Adrianei Mircea, fondatorul şi coordonatorul trupei de teatru pentru copii YuPPie Art. Cu o experienţă de peste 14 ani în domeniu, Adriana este cea care semnează scenariile şi regia spectacolelor trupei. Totodată confecţionează costumele, compune versurile şi coregrafiile şi, nu în ultimul rând, interpretează roluri.

Spectacolele YuPPie Art s-au jucat de-a lungul timpului pe scena Palatului Naţional al Copiilor, a Teatrului Naţional Bucureşti, Cluj, Constantă, Timişoara, Tulcea. În prezent, reprezentaţiile pot fi urmărite la Sala Gloria din Bucureşti.

Formular inscriere

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Top